Traseu cursa10,7km, team run si 5,7km

Traseul cursei 10,7km, team run si 5,7km

[click pe harta pentru a o mari]

Sa alergati cu spor si sa va bucurati de cursa!

Startul il vom da la ora 8:00 din Piata Sfatului, loc stravechi si plin de istorie de unde mai marii Cetatii Brasovului luau deciziile si conduceau Tara Barsei. Vom pleca spre iesirea din fosta cetate si o vom parasi prin fosta Poarta a Vamii, trecem pe langa Cladirea Mielul Alb pe dreapta (unde puteti admira o fresca cu mielul), in usoara coborare pe strada Lunga alergam pentru circa 500 m. Apoi vom face stanga la prima bifurcatie pe str. De Mijloc, coboram circa 2 km si facem la stranga pe str. Campului.  Apoi urcam inapoi pe strada Lunga, care e luuunga de circa 3 km si plina de case vechi sasesti. Vom avea parte de umbra copacilor de pe margine.

La capatul strazii Lunga, in zona fostului maidan din afara cetatii, vom coti la dreapa pana in Livada Postei, trecem prin dreapta Cercului Militar, apoi prin stanga Bibliotecii Judetene George Baritiu si intram precum strajerii ce patrulau cetatea Brasovului in zona stiuta ca “Dupa Ziduri”, o promenada racoroasa si umbroasa, unde alergam pe malul “Spurcatei”, apa ce n-a fost “primita” in cetate. Trecem pe sub Bastionul GRAFT, admiram in dreapta, pe deal, Turnul Alb si Turnul Negru din sistemul de aparare si avertizare al cetatii din vremea otomanilor si a cotropitorilor. La coltul superior al cetatii vom coti stanga, vom traversa strada George Baritiu si intram, incurajati de prietenii nostri de pe margine, in Piata Sfatului, ocolim Casa Sfatului si ne indreptam din nou spre iesirea din cetate, facand a 2 a la dreapta pe Bd. Eroilor, prin latura dreapta a Parcului Titulescu. Vom vedea pe partea dreapta Hotelul ARO Palace, datand de la inceputul anilor 1900, pe partea stanga vom admira cladirea Primariei, fostul Palat al Finantelor, Palatul Postei. Vom trece prin zona Modarom, unde s-au luptat la 1989 pentru libertatea de exprimare parintii nostrii. Continuam pe Bd. 15 Noiembrie, zona Cinemateca Patria, trecem prin centrul civic al Brasovului, zona administrativ-bancara a orasului si alergam Calea Bucuresti aproape in totalitate – pana aproape de capatul acesteia, unde cursa coteste inapoi. Ocolim centrul Civic pe latura lunga, intrand pe strada Iuliu Maniu si trecand pe langa Aula Universitatii Transilvania. Drumul se va ingusta langa Hotelul Ambient, va trece pe langa Liceul de Muzica, iar prin spatele Primariei, pe cealalta latura a Parcului Titulescu vom parcurge Sirul Hotilor, numit astfel dupa faima locuitorilor strazii (preoti, avocati si  chiaburi), actuala strada Nicolae IORGA. Ocolim din nou Cercul Militar prin zona Mielul Alb, ajungem din nou in Livada Postei.

O luam din nou pe Dupa Ziduri, vom coti stanga, vom traversa strada George Baritiu si intram, in aplauzele sustinatorilor, in Piata Sfatului pentru a primi bine meritata medalie de finisher 🙂

Traseul cursei de: