Regulament oficial

REGULAMENTUL de desfasurare si organizare a concursului Brasov International Marathon powered by Telekom Romania

Piata Sfatului, Brasov, 19-20 mai 2018

SECTIUNEA 1. ORGANIZATORUL SI REGULAMENTUL OFICIAL AL COMPETITIEI

Competitia “Maratonul International Brasov” (denumita in cele ce urmeaza “Competitia”) este organizata de Asociatia Sapte Scari, in parteneriat cu Asociatia Club Sportiv Smart Atletic Team si are ca scop promovarea miscarii (alergarea in aer liber) si a unui stil de viata sanatos pentru un segment larg al populatiei, precum si implicarea comunitatii locale intr-o actiune de promovare a sportului, miscarii, sanatatii si beneficiile acestora.

Participantii la Competitie sunt obligati sa respecte termenii si conditiile Regulamentului Oficial al Competitiei (denumit in continuare “Regulament Oficial”). Regulamentul Oficial este intocmit si va fi facut public conform legislatiei aplicabile din Romania, fiind disponibil in mod gratuit oricarui solicitant pe site-ul www.maratonulbrasov.ro. Prin participarea la aceasta Competitie, participantii sunt de acord sa respecte si sa se conformeze tuturor prevederilor, termenilor si conditiilor prezentului Regulament Oficial si a legislatiei aplicabile.

SECTIUNEA 2. PERIOADA SI ZONA DE DESFASURARE A COMPETITIEI

2.1. Data si locul desfasurarii Competitiei:

Competitia se va desfasura in ziua de duminica, 20 mai 2018, incepand cu ora 8:00, in Brasov, avand startul si sosirea in Piata Sfatului, conform mecanismului Competitiei, asa cum este acesta detaliat in Sectiunea 3 a prezentului Regulament.

SECTIUNEA 3. PROBELE SI TRASEUL COMPETITIEI

3.1 Probele competitiei

3.1.1. Curse de adulti si tineri

Probele la care se pot inscrie persoanele peste 18 ani sunt:
Maraton 42km – Cursa individuala
Team run 4*10,7km: toti cei 4 participanti iau startul in acelasi timp si, dupa finish, se aduna toti cei 4 timpi (fiecare alearga in ritmul lui, fiecare va avea cip de cronometrare).
Semimaraton 21km – Cursa individuala
Cursa 10,7km – Cursa individuala
Cursa 5,7km – Cursa individuala (necompetitiva si necronometrata, in scop caritabil)

3.1.2. Curse de copii

Toate cursele de copii vor avea loc in 19 MAI 2018. Programul curselor va fi anuntat pe site-ul oficial.
Cursele copiilor se vor desfasura pe urmatoarele categorii de varsta, avand starturi separate:
– copii 4-5 ani (fete; baieti)
– copii 6-8 ani (fete; baieti)
– copii 9-11 ani (fete; baieti)
– copii 12-14 ani (fete; baieti)

3.2 Distante, categorii si trasee de parcurs

3.2.1 Curse de adulti

Maraton – Cursa individuala – 42,195 km
Team run – 4×10,7km
Semimaraton – Cursa individuala – 21,097 km
Cursa 10,7kmCursa individuala – 10,7km
Cursa 5,7km – Cursa individuala – 5,7km

Un participant care alearga la cursa 10,7km se poate inscrie si in echipa, la cursa team run 4*10,7km, insa va plati taxa de inscriere separat la cursa de 10,7km si separat la team run.
Clasamentul se va face atat la individual, cursa de 10,7km, cat si la team run.

Detalierea categoriilor se gaseste in pagina Categorii si Premiere din Info Participanti.

* In cazul in care se intruneste un minim de 100 participanti per categorie se va adauga o categorie noua la cursele de maraton si semimaraton.

3.2.2 Curse de copii

Cursele copiilor pe categorii de varsta si pe distante stabilite mai jos, avand starturi separate:
– copii 4-5 ani (fete; baieti) – 500m
– copii 6-8 ani  (fete; baieti) – 500m
– copii 9-11 ani (fete; baieti) – 1km
– copii 12-14 ani (fete; baieti) – 1km

3.2.3 Trasee de parcurs

Traseele de concurs vor fi semnalizate de catre organizatori prin garduri si benzi de delimitare si vor fi supravegheate de comisari (arbitri) de cursa, politisti si jandarmi amplasati in diferite puncte ale traseelor. Descrierea si harta traseelor sunt disponibile pe site-ul oficial.

SECTIUNEA 4. INSCRIERE SI CONDITII DE PARTICIPARE

Aceasta competitie se adreseaza in egala masura copiilor, tinerilor si adultilor care se vor intrece pe trasee stabilite de organizatori in functie de varsta si pregatirea participantilor.

4.1. Inscrierea participantilor

Inscrierea participantilor la toate probele se face online pe site-ul www.maratonulbrasov.ro in limita locurilor disponibile si pana la data detaliata pe site-ul oficial in pagina de Conditii inregistrare si taxe de participare.

Sunt considerate inscrieri valide doar cele care au completate toate datele din formularul de inscriere (online) si fac dovada platii (in afara curselor de copii) in termen de 3 zile lucratoare de la inscrierea online.

Inscrierile care nu au toate datele complete sunt considerate inscrieri incomplete si vor fi anulate.

Varsta minima de participare este:

  • maraton/semimaraton: 18 ani
  • team run si 10,7km: 14 ani
  • cursa populara de 5,7km: 10 ani
  • curse copii: 4-14 ani

4.2 Retragerea din competitie

In cazul in care cineva doreste sa se retraga din competitie, rambursarea taxei nu este posibila. In aceste cazuri incurajam gasirea unor inlocuitori. Vezi cazul de mai jos.

4.3 Modificarea inregistrarii

Pentru toate cursele modificarea unei inregistrari (schimbarea de persoane, trecerea de la o proba la alta) este posibila cu pana la 14 zile inainte de data evenimentului printr-o cerere trimisa pe adresele oficiale din pagina de contact. Orice modificare a inregistrarii (in afara de cursele de copii) va fi taxata cu 30 ron, la care se adauga diferenta de taxa a cursei (in cazul in care se face trecerea la o proba cu taxa de inscriere mai mare).

4.4. Taxe de participare

Taxele de participare pentru toate cursele sunt detaliate pe site-ul oficial in pagina Conditii inregistrare si taxe de participare.

4.4.1 Metode de plata

Plata taxei de inscriere se face prin plata online, transfer bancar detalii despre acest lucru sunt disponibile pe site-ul oficial in pagina Conditii inregistrare si taxe de participare.

4.5. Acordul pe propria raspundere

Pentru cursele de maraton, team run 4×10,7km, semimaraton, cros 10,7km si cros 5,7km la ridicarea kit-ului de participare toti participantii vor semna o declaratie prin care isi vor da acordul pe proprie raspundere ca sunt apti din punct de vedere medical pentru participarea la competitie in prezenta unui reprezentant al organizatorului si a unui martor. Aceasta declaratie va putea fi printata dupa inscrierea online sau va fi completata inainte de ridicarea kit-ului.

Participantii copii 4-14 ani la cursele copiilor si participantii copii 15-17 ani la cursa populara de 5,7km – vor fi insotiti la inscriere si ridicarea numarului de concurs de un parinte care va completa si semna formularul de inscriere prin care isi va da acordul pe proprie raspundere ca este apt copilul din punct de vedere medical pentru participarea la competitie, in prezenta unui reprezentant al organizatorului si a unui martor. Inscrierea si validarea copiilor se poate face si de catre profesorul de sport sau un reprezentant al scolii pe baza unui tabel completat cu datele copiilor si semnat de conducerea scolii prin care isi da acordul cu privire la participarea copiilor la cros.

4.6. Echipament de concurs. Numere de concurs

Participantii (copii si adulti) vor participa la competitie cu propriul echipament. Numerele de concurs vor fi puse la dispozitie de catre organizatori.

Pentru cursele de maraton, maraton stafeta, semimaraton si cursa 10,7km concurentii vor primi si cipul electronic de cronometrare la ridicarea kiturilor.

Pentru proba team run 4×10,7km – toti cei 4 participanti iau startul in acelasi timp si, dupa finish se aduna toti cei 4 timpi (fiecare alearga in ritmul lui, fiecare va avea cip de cronometrare).

Cronometrarea va fi asigurata de o companie specializata. Sistemul de cronometrare calculeaza timpul fiecarui alergator si al fiecarei echipe de stafeta, inregistrând fiecare trecere a cipului peste covoarele electronice – la start, la punctele de control de pe traseu si la sosire.

ATENTIE! Alergatorii sau echipele de stafeta care nu vor trece prin toate punctele de control vor fi descalificati automat. Este responsabilitatea participantilor sa poarte numarul de concurs pe tricou pe partea din fata si sa nu deterioreze cipul electronic.

Va fi descalificat automat orice participant care nu poarta numarul de concurs pe tricou sau poarta alt numar de concurs in locul celui primit din partea organizatorului.

In ziua competitiei NU va fi posibila schimbarea sau inlocuirea numarului de concurs in cazul pierderii si nici schimbarea numerelor de concurs intre alergatori. Aceste abateri duc la descalificare.

4.7. Alergatori costumati

Alergatorii de la toate probele sunt invitati sa folosesca prilejul acestui eveniment de sarbatoare a orasului si sa se costumeze in personaje recunoscute sau sa poarte elemente care reprezinta cauza pe care o sustin pe tot parcursul alergarii in competitie!

SECTIUNEA 5. TIMPI LIMITA, STABILIREA REZULTATELOR SI PREMII

5.1. Start – Limita de timp– Redeschiderea traficului

Pentru orele de start la fiecare proba va rugam sa consultati pagina de program oficial a evenimentului de pe site-ul www.maratonulbrasov.ro.

Timpii limita pentru fiecare cursa sunt:
– maraton si stafeta: 6h
– semimaraton: 3h
– cursa 10.7km: 90 min
– cursa 5.7km: 45 min

Participantii care vor ajunge la sosire dupa aceasta limita de timp nu vor fi inclusi in clasamentul cursei la care au participat.

Concurentii care depasesc limitele de timp vor fi avertizati de catre arbitrii si comisarii de cursa si vor trebui sa se indrepte imediat catre zona de start/sosire.

Atentie: Continuarea cursei dupa depasirea timpului limita este interzisa. Dupa aceste limite de timp toate drumurile vor fi redeschise traficului si organizatorii nu vor mai garanta siguranta participantilor.

5.2. Stabilirea rezultatelor

Pentru cursele de maraton, semimaraton, team run si cursa 10,7km “clasamentul oficial” se va stabili prin cronometrare electronica si va fi disponibil pe site-ul competitiei in maxim 24 de ore de la finalizarea curselor. Conform regulamentelor internationale “clasamentul oficial” este alcătuit pe baza “timpului oficial” inregistrat pentru fiecare alergator. “Timpul oficial” se masoara din momentul startului oficial pana in momentul trecerii liniei de sosire.

Pentru cursa populara si cursele copiilor clasamentelele se fac in ordinea sosirii prin biletele inmanate participantilor la trecerea liniei de sosire. Se vor intocmi clasamente separate pentru fiecare categorie de varsta si sex.

Categoriile de varsta vor lua in calcul varsta la 31 decembrie in anul competitiei.

5.3. Titluri si premii

Vor fi premiate locurile 1, 2 si 3 de la fiecare cursa si categorie. Premiile vor fi anuntate pe site-ul oficial.

Diplomele de participare vor fi electronice si vor putea fi descarcate de pe site-ul competitiei la cel mult 3 zile lucratoare dupa eveniment.

Festivitatea oficiala de premiere va avea loc in zona de desfasurare a evenimentului, la start /sosire. Pentru ora exacta va rugam sa consultati pagina de program oficial a evenimentului.

SECTIUNEA 6. CONDITII ADMINISTRATIVE

6.1. Puncte de hidratare

Conform regulamentelor internationale va fi amplasat cate un punct de hidratare(apa plata, bautura izotonica, fructe) la fiecare 5 km, asadar la aproximativ km 5 si in zona start/ sosire. La sosire toti participantii vor primi apa plata, bautura izotonica, mere, banane, portocale, glucoza. Participantii sunt rugati sa arunce sticlele si paharele de plastic in zonele apropiate punctelor de hidratare pentru a inlesni procesul de curatenie.

6.2. Prim Ajutor – Ambulanta – Retragere

Punctele de Prim Ajutor vor fi asigurate de o ambulanta contractata de catre organizatori. Aceasta va fi pozitionata in zona de Start/Sosire. Ea va fi anuntata de arbitrii de pe traseu in cazul acccidentarii alergatorilor pe circuit si va merge de urgenta sa ridice accidentatii. Alergatorii care s-au retras din cursa sunt rugati sa-si anunte retragerea la arbitrii de traseu sau daca ajung in zona Start/Sosire la arbitri din aceasta zona.

6.3. Conditii administrative

Eventualii sustinatori ai participantilor (membri de familie, prieteni) pot ramane in vecinatatea traseului dar in afara rutei de alergare avand grija sa nu deterioreze zonele de spatiu verde. Circulatia rutiera va fi restrictionata pe durata desfasurarii competitiei pe toate traseele de alergare.
Evenimentul va beneficia de prezenta:
– ambulantei
– echipajelor de politie rutiera si comunitara, dar si jandarmi in conformitate cu legislatia in vigoare.

Organizatorii sunt obligati sa faca public numele castigatorilor si premiile acordate in cadrul acestei Competitii. Lista castigatorilor va fi publicata la maxim 3 zile lucratoare dupa eveniment pe site-ul oficial.

Organizatorii se obliga, de asemenea, sa respecte prevederile Legii nr. 677/2001 privind protectia datelor cu caracter personal. Ca atare, Organizatorii se angajeaza sa pastreze confidentialitatea datelor cu caracter personal ale participantilor/ castigatorilor la prezenta Competitie si sa le utilizeze conform prezentului Regulament Oficial, al declaratiei participantilor pe propria raspundere si legislatiei in vigoare.

Prin inscrierea la eveniment, participantii isi dau acordul ca organizatorii si partenerii acestora sa foloseasca imagini (fotografii, filme, statistici) din timpul desfasurarii evenimentului si in legatura cu evenimentul, in scopul promovarii evenimentului si a activitatilor acestuia.

Prin inscrierea la eveniment, participantii isi dau acordul ca organziatorii si partenerii acestora sa le trimita mesaje cu caracter informativ, promotional si/sau comercial prin intermediul adresei de e-mail si a numarului de telefon completate in momentul trimiterii formularului de inscriere.

Organizatorii isi rezerva dreptul de a modifica prezentul Regulament pana la data inceperii competitiei cu obligativitatea anuntarii modificarilor intervenite pe site si la locul de desfasurare a competitiei.